În urma reconceptualizării programului de învățământ în sectorul vocațional/tehnic, Ministerul Educației a demarat un proces amplu de reformare a sistemului de învățământ secundar profesional. Transformările dorite vizează școala profesională și cea de meserii, scopul cărora este formarea unei persoane înalt calificate, care va contribui la crearea valorilor materiale, sporirea bunăstării sociale şi dezvoltarea unei persoane active, independente, mature şi capabile de a face faţă necesităţilor naţionale.
Racordarea sistemului educațional la cerințele pieții muncii este unul din obiectivele de bază ale instituțiilor de învățământ secundar profesional, fapt ce oferă un suflu nou atât pentru învățământul vocațional/tehnic, cât și pentru viitorul economiei țării.
Vor fi efectuate investiții semnificative în capitalul uman, baza tehnico – materială, structura sistemului educațional, curricule modernizate, meserii actualizate și standarde ocupaționale elaborate.
Un alt avantaj al schimbărilor survenite, este cel al oportunităților oferite pentru viitorii absolvenți ai școlii profesionale. Cei cu calificare înaltă vor avea prioritate la angajare în câmpul muncii, vor fi la mare căutare, beneficiind de cele mai bune locuri de muncă și un salariu pe măsura așteptărilor. Salariu și oportunități apărute ca urmare a competitivității pe piața forței de muncă.
Acest curent al schimbărilor mult-așteptate a devenit o necesitate, în condițiile în care cerințele pentru capitalul uman au atins un nou nivel care include:”profesionalism, competență, inițiativă”. Un set de calități și aptitudini cerute cu insistență de agenții economici, de toți acei angajatori care doresc un personal cu adevărat calificat pentru a putea face față sarcinilor puse în față.
În asemena condiții, asumarea rolului de pilon în formarea cadrelor de muncitori calificați pentru școala profesională este inevitabilă , fapt ce implică responsabilizarea suplimentară a tuturor actanților a sistemului de învățămînt profesional tehnic secundar
Miza este enormă. Formarea profesională de calitate va asigura dezvoltare durabilă a economiei naționale, competitivitate în domeniile de activitate, rezultate pe măsură și întreprinzători dispuși să investească în sectorul respectiv.
Interesele sunt ale statului, ale angajatorilor și ale investitorilor.
Brînza Dorin; profesor de baz. antrepr. – grad did. II; Ș.P.nr3