Viața emoțională a copiilor migranților

migranti2

Migrația internațională este un fenomen relativ nou pentru Moldova contemorană și probabil abia perioada de după 1998 începe să definească tendințele care vor căpăta stabilitate în viitor.

Definiția dată de Organizația Națiunilor Unite termenului de “migrant” este foarte pertinentă: “orice persoană care își schimbă teritoriul unde locuiește de obicei”.

Migrația pentru Moldova a început demult, după destrămarea URSS. Rezultatele sunt mai mult negative: copii cu traume psihologice, minori fără părinţi, familii destrămate, trafic de fiinţe umane etc. În prezent, există multe estimări cu referire la numărul migranţilor din Republica Moldova. Conform celei mai recente comunicări din partea ANPDC (Agenţia Naţională de Protecţie a Drepturilor Copilului), instituţie care deţine rolul monitorizării acestui fenomen, sunt peste 82.464 de copiii rămaşi fără unul sau ambii părinţi în urma plecării acestora la muncă în străinătate. Cei care pleacă în căutarea unui câştig mai mare sau a unor oportunităţi mai bune sunt, în special, persoane tinere (70% au vârsta până la 40 de ani, cu unul sau mai mulți copii minori). În plus, un studiu recent al Fundaţiei Soros – „Efectele Migraţiei – Copiii rămaşi acasă” indică un număr de două ori mai mare de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate doar în rândul elevilor de gimnaziu. Acest studiu relevă existenţa a 170.000 elevi de clasele a V-VIII care au cel puțin un părinte la muncă în străinătate.

Obiectivul acestui capitol s-a concentrat pe analiza principalelor elemente care contribuie la asigurarea unei stabilități emoționale la vîrsta preadolescentină.

Intenția noastră este aceea de a trece dincolo de mărturiile copiilor proveniți, fie din familii cu părinți plecați în străiinătate, fie din familii în care comunicarea, sprijinul emoțional apar doar secvențial, și nu întotdeauna de calitate, și de a identifica, în principal, soluții la disfuncțiile comportamental-adaptative destul de frecvente în astfel de cazuri. Dorința noastră, departe de a suplini rolul de părinte, este de a dezvolta strategii personalizate în lucrul cu acești copii, în care accentul să se pună pe suportul emoțional afectiv, pe relaționarea pozitivă.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât avem în vedere asigurarea unei normale evoluții intelectual-emoționale fiecărui copil, devenit, fără voia lui, vulnerabil în fața unor realități care înseamnă migrația părinților, comunicare deficitară sau carențe afective.

migranti1După plecarea părinţilor, copiii se confruntă cu stări emoţionale dificile şi neplăcute, cum ar fi: stresul, anxietatea, fricile, furia, simțul vinovăției, dorul, tristeţea, singurătatea şi sentimentele de insecuritate, toate  determinând copiii să-şi piardă abilităţile de a-şi controla şi exprima emoţiile în diferite situaţii (F. Rais, 2000) [3, p. 135].

Printre preadolescenţii, mai ales băieţii care au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, există tendinţa: de a abandona şcoala, tendinţa către absenteism, întâmpină dificultăţi în realizarea temelor pentru acasă şi înţelegerea materiei predate la şcoală. În acest sens, ei resimt nevoia de a avea o persoana adultă (părinte, învăţător sau profesor) care să îi ajute şi să-i susţină în activitatea şcolară.

În familiile unde mama este cea plecată, fetele consumă o mare parte din timpul lor cu activităţile de îngrijire a gospodăriei, uneori în detrimentul programului şcolar şi  pregătirii temelor.  Programele şi activităţile extraşcolare au un impact pozitiv asupra copiilor (în special din ciclul primar şi gimnazial) în ceea ce priveşte motivaţia de a veni la şcoală.

La nivelul şcolilor nu există un sistem de monitorizare şi asistenţă pentru copiii (cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate) care manifestă o scădere a motivaţiei pentru şcoală. Numai în caz de abandon şcolar, şcoala anunţă fie direcţia de protecţie a copilului, fie serviciile/ departamentele de asistenţă socială din cadrul primăriilor.

Aproape toţi copiii rămaşi singuri, afirmă că banii nu le pot compensa suferinţa cauzată de despărţirea părinţilor. „În trecut nu aveam posibilităţile pe care le am acum… situaţia s-a schimbat.”  „Nu am aceeaşi dispoziţie ca înainte, mă uit la alţi copii şi mi-e trist. Nu-mi trebuie bani şi plâng.” „Deşi am obţinut mai mult confort material şi libertate, mama îmi lipseşte foarte mult.” Gama de emoţii prin care copiii îşi descriu viaţa este predominată de culori cenuşii. Dorul şi tristeţea sunt stările cele mai frecvent amintite. Copiii de vârstă mai mică  plâng des. O parte din ei relatează stări de apatie pe care nu le pot explica:

„Acum sunt tristă. Inima mea nu mai este întreagă.” „La început am fost în depresie, vara mi-a fost rău.” „Înainte eram veselă, aveam poftă de viaţă. Acum simt lipsa lor.”
M. Ianachevici vorbește despre manifestarea mai frecventă a sentimentului de invidie, neîncredere, ostilitate, negativism  la preadolescenții din familiile migranților, vis-a-vis de copiii educați în familii complete. Preadolescenții se simt neputincioși moral de-a face față greutăților.

Reacția la lipsuri este orientată în interior, ea demonstrează emoțiile negative, lipsa capacității de-a analiza adecvat situațiile critice, intoleranță și comportament neadecvat.

Mulţi oameni cred că a fi preadolescent înseamnă a duce o viaţă fără griji. În realitate perioada de vîrstă preadolescentină este plină de încercări: creşti şi nu întotdeauna înţelegi ce se întâmplă cu tine şi cu corpul tău, începi să-ţi construieşti relaţiile cu cei din jur, înveţi să fii independent, te lupţi să rezişti tentaţiilor şi riscurilor din societate, eşti în căutarea drumului propriu în viaţă, vrei să îndreptăţeşti aşteptările părinţilor şi ale altor persoane, chiar dacă nu prea ai multă experienţă.

migranti3Pentru a depăşi aceste încercări, dar şi pentru a creşte fericit şi sănătos, copilul are nevoie de susţinere din partea maturilor din preajma sa.

  • Ţineţi minte că un copil are nevoie nu numai de hrană, ci şi de căldură sufletească, atenţie, comunicare.
  • Asiguraţi-vă că copilul de care aveţi grijă are posibilitatea de a spune ce crede, are sentimentul că este luat în serios şi că este valoros şi util.
  • Oferiţi-i susţinere, protecţie, îndrumare, încredere, odihnă, mişcare, stabilitate, afecţiune şi respect.
  • Acordaţi destulă atenţie siguranţei, educaţiei şi îngrijirii medicale necesare.
  • Insuflaţi-i încredere în sine, respect faţă de ceilalţi şi credinţă în viitor.
  • Încurajaţi-l să se implice în diferite activităţi, să fie în relaţii bune cu diferiţi oameni, să-şi dezvolte abilităţile şi talentele.

Depășirea acestor trăiri emoționale se datorează pregătirii copiilor de a trăi și a se descurca independent, având un bagaj de competențe în controlarea și reglarea emoțională. Cu toate acestea, mulți preadolescenți nu doresc ca ceilalți să știe că ei se confruntă cu dificultăți. Tendința lor are la bază mai mulți factori: dorința de a părea maturi și independenți; dorința ca părinții să nu afle despre dificultățile cu care se confruntă, pentru a nu-i întrista; tradiția(cultura) de a afișa doar stările emoționale pozitive.

Toate acestea duc la faptul că unele persoane din anturajul preadolescenților nici nu observă că copiii ajung să fie în crize, situații dificile, eșecuri școlare, relaționare și emoționale. Este cunoscut faptul că persoana care se află în deficultate tinde să compenseze cumva situațiile, stările prin care trece. Acest lucru se întâmplă și în cazul multor copii de vârstă preadolescentină – ca o modalitate de a micșora efectele lipsei de afecțiune pe care o simt, ei profită din plin de posibilitățile materiale pe care le asigură părinții.

Contribuția cadrelor didactice și asistența psihologică implică următoarele metode de identificare a nevoilor copiilor:

  • observarea;
  • ancheta anonimă;
  • test cu variante de răspunsuri;
  • interviul;
  • conversația;
  • studiu de caz.

Realizările cercetătorilor K. Albrecht, D. Carusso, M. Cojocaru-Borozan, St.R. Covey, I. Fodor, D. Goleman, M. Roco, И.Н. Андреева, ş.a., confirmă faptul că posedarea inteligenţei emoţionale dezvoltate oferă, prin intermediul competenţelor emoţionale, mai multe oportunităţi în stabilirea şi menţinerea relaţiilor interpersonale constructive, contribuie la adaptarea socială de succes, asigură integrarea profesională şi un leadership eficient. Printre abilitățile intelegenței emoționale sunt:

  • dirijarea conștientă, prin voință, a emoțiilor proprii;
  • evitarea „revărsării”emoțiilor în mod agresiv, violent;
  • identificarea emoțiilor proprii și ale altor persoane;
  • manifestarea empatiei;
  • primirea și oferirea afecțiunii;
  • concenttrarea asupra realizărilor și părților pozitive ale vieții.

Managementul emoțiilor constă în conștientizarea, acceptarea, exprimarea și influiențarea emoțiilor pe care le trăim. Dupa Mauss și colaboratori (2007) reglarea emoțională poate fi definită ca “încercarea deliberată sau automată a unui individ de a influența ce emoții să aibă, când și cum să le aibă și cum să le exprime”. Această reglare emoțională nu este nici bună, nici rea; ea este pur și simplu un sistem reglatoriu integrat printre alte procese de auto-control.

Aceasta schemă reprezintă aspectul recursiv al emoției, faptul ca fiecare schimbare a situației se consituie ca o situație nouă, un nou input, care generează cascada atenție-evaluare-răspuns.

Procesul secvențial al generării emoției (dupa Gross și Thompson, 2007)

SITUAȚIA
ATENȚIA
EVALUAREA
RĂSPUNSUL

Fig. 1

În Fig. 1 este prezintată secvența desfășurării emoției, și anume: o situație relevantă (internă sau externă) solicită atenția individului, ulterior acesta o evaluează, atribuindu-i o semnificație care generează un răspuns în concordanță cu reprezentările mentale ale subiectului, experiența anterioară, etc. Răspunsul duce la o anumită trăire subiectivă și la modificări comportamentale și neurofiziologice. Acest răspuns poate schimba situația generatoare de emoție, situație care poate reveni la input și genera o nouă secvență a emoției, care poate fi diferită de cea inițială [1].

Viața emoțională este compusă dintr-o multitudine de trăiri, toate fiind importante pentru noi. Nici una din ele nu este bună sau rea, toate ne aparțin nouă și trebuie să le recunoaștem existența.

Plecarea părinților în străinătate este o situașie stresantă pentru copil, oricare ar fi vârsta lui.

  1. Goleman determină structura inteligenţei emoţionale cu următoarele componente semnificative:

ƒ Autoreglarea – abilitatea de a controla şi regla propria stare emoţională;

ƒ Conştiinţa de sine – cunoaşterea şi înţelegerea emoţiilor şi sentimentelor proprii;

ƒ Motivaţia – dirijarea emoţiilor şi sentimentelor pentru atingerea anumitor scopuri;

ƒ Empatia – identificarea şi explicarea emoţiilor şi sentimentelor celorlalţi;

ƒ Abilităţi sociale – stabilirea relaţiilor cu ceilalţi [1].

Încă de la o vîrstă foarte fragedă copiii încep să simtă diferite emoții. Emoțiile ne provoacă să acționăm și ne oferă energia de a stopa experiențele negative și de a benificia de mai multe experiențe pozitive. Deși copiii simt aceste emoții, nu întotdeauna le înțeleg. Și nu întotdeauna știu ce ar putea să facă atunci când simt ceea ce simt. În astfel de situații suportul constă în încurajarea de a vorbi deschis despre ceea ce simt, despre ceea ce cunosc ei despre emoții și despre soluțiile ce li se potrivesc. Nu e nevoie să le spui de ce au nevoie pentru a nu se simți furioși, triști. Puhoaie de soluții sar în aer cu viteza luminii. Ei știu răspunsurile. Cred că în momentul în care îi vedem așa cum sunt și-i acceptăm, le oferim partea lor de responsabilitate, îi încurajăm să gândească, să simtă, să fie cine sunt ei (și nu cine ne-am dori noi să fie) atunci copiii sunt autentici, devin creativi.

Important:  

  • Conversația și stabilitatea afectivă și emoțională (în mediu relaxant ai posibilitatea să prezici anumite evenimente – o resursă importantă în dezvoltarea emoțională);
  • Acceptarea emoțiilor și resurselor provenite în urma unei descărcări emoționale (dacă acceptăm premisa că emoțiile sunt normale și toți oamenii le au, atunci putem vedea ce se întâmplă cu preadolescentul care trece printr-o situație dificilă), rolul nostru nefiind cel de a scurtcircuita calea emoțiilor sau de a le ignora;
  • Imitarea și exemplul personal sunt cele ce prezintă o influiență esențială ca modalități prin care trece  învățarea.

Conștientizând încărcătura emoțională a mesajului cercetătoarei Brene Brown, rețin și dau mai departe: „Cel mai crud adevăr pe care-l spun părinților este că nu pot da copiilor ceea ce ei nu au”.

  • Încurajați copiii să vorbească despre ceea ce simt (însă nu îi chestionați);
  • Arătați-le că ceea ce simt este normal, acceptabil și rezolvabil.

Impactul psihologic se caracterizează prin sentimentul de singurătate, lipsa afecținii, deprivarea emoțională, acestea fiind însoțite de maturizarea precoce, anxietate și frică de un eventual divorț  al părinților. Lipsa de afecțiune și deprivarea emoțională nu pot asigura atașamentul, securitatea și protecția copilului, iar aceasta influențează negativ dezvoltarea personalității copilului. Comunicarea copilului cu părinții, susținerea emoțională, acceptarea copilului așa cum este, reduc efectele deprivării emoționale.

Cercetarea atestă necesitatea adoptării unor măsuri în cadrul instituților şcolare pentru a  micşora impactul negativ al migraţiei asupra copiilor:

  • Instituira obligatorie a serviciului psihologic;
  • Elaborarea și difuzarea diverselor surse informative pentru profesori, părinți;
  • Organizarea activităților de socializare pentru a diminua singurătatea și a spori nivelul de comunicare.

Referinţe:
1. Anghel R. G., Horváth I.  “Sociologia migraţiei. Teorii şi studii de caz româneşti.”, Polirom, 2010.
2. „Ghid pentru profesioniștii care lucrează cu copiii migranților.”, Chișinău, 2010.

3. Чобану Я., Кошечкина К., „Школьник. Трудности взросления.”, Кишинев, 2011.

Sursa: DGETS, Consiliul municipal Chișinău, Centrul Metodic Municipal;
Ghid metodologic „Particularitățile adaptării școlare a elevilor din clasele gimnaziale”Chișinău 2014

Iana Ciobanu; Psiholog – grad superior; Ș.P.nr.3