Despre Noi
IP Școala Profesională nr. 3 este o instituţie modernă de instruire profesională, receptivă la idei inovative, orientată spre perfecţionarea continuă a procesului educativ:
– absolvenţii instituţiei sînt solicitaţi pe piaţa muncii datorită calităţii pregătirii profesionale şi competenţelor relevante în domeniul construcțiilor;
– echipa managerială este orientată spre progres și inovație, căutând să identifice noi posibilități de dezvoltare prin valorificarea eficientă a resurselor umane;
– cadrele didactice dispun de competenţe profesionale necesare pentru organizarea unui proces educaţional adaptat la cerinţele didatice moderne, centrat pe cel ce învaţă;
– baza tehnico-materială este performantă şi oferă posibilitatea de a cunoaşte şi a implementa cele mai moderne tehnologii de formare a unui muncitor calificat;
– instituţia dispune de experiența participării în proiecte la nivel național și internațional;
– școala are semnate acorduri de colaborare cu agenţi economici privind practica în producere a elevilor şi angajarea în câmpul muncii a absolvenţilor.
Istoric
Școala Profesională nr.3, mun. Chișinău fondată în 1945, a avut menirea să pregătească într-un termen relativ scurt, muncitori constructori pentru lichidarea și restabilirea consecințelor grele ale războiului, să deschidă calea în viață a sute de copii orfani, care a fost, realmente, primul contingent de elevi. Conform Hotărârii Guvernului, în octombrie 1945, în Chișinău, au fost deschise două școli de construcții: FZO (Învățământul profesional pe lângă fabrici și uzine) nr.8 și nr.2.
În 1955 ambele școli au fost reorganizate în școli de construcții nr.2 și nr.3, cu un termen de studii de 10 luni, păstrând baza de instruire și producție, profilul său și contingentul de elevi.
La 1 august 1956 ambele școli, sus menționate, au fost unite într-o singură Școală de Construcții nr.2, pe baza Trustului de Construcții din Chișinău, cu un contingent de 220 elevi.
În octombrie 1957 școala a fost transformată în Școala de Construcții nr.1, termenul de instruire fiind prelungit până la 2 ani. Au fost introduse disciplinele teoretice și profesii mai complicate și variate.
Adevăratele ritmuri de creștere a școlii au început odată cu reorganizarea ei în 1962 în Școala Profesională Tehnică Orășenească nr.3 și cu schimbarea ei în local nou, unde ne aflăm și astăzi, bd. Decebal 70. Largi perspective pentru școală și, în special, pentru tineri s-au deschis în anul 1968, când școala a început pregătirea muncitorilor calificați nu numai în profesie, ci și obținerea studiilor medii.
La 20.08.1997 prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.795 școala a fost reorganizată în Școala Profesională Polivalentă nr.7. Instruirea era organizată pe trepte: I și II.
În anul 2003, Școala Profesională Polivalentă nr.7 se reorganizează în Școala Profesională nr.3, cu termenul de studii 3 ani.
În baza Hotărârii de Guvern nr. 939 de la 05.09.2006 Școala Profesională nr.3 obține statut de Liceu Profesional nr.2.
La 30.12.2013 în baza Hotărârii de Guvern nr.1082 Liceul Profesional nr.2 se reorganizează în Școala Profesională nr.3.
În baza Hotărârii Guvernului nr.721 din 03.09.2014 „Cu privire la reorganizarea unor instituții de învățământ secundar profesional” și în temeiul ordinului nr. 1012 din 25.09.2014 a Ministerului Educației și Cercetării al R.M. nr. 412 din 01.10.2014 a Ministerului Justiției, Școala de Meserii nr. 3 pe lângă Penitenciarul nr. 4 din or. Cricova a fost optimizată prin fuzionare cu Școala Profesională nr. 3, mun. Chișinău.
Activitatea Şcolii Profesionale nr.3 este organizată şi se desfăşoară în baza prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, Codului Educaţiei, Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a instituțiilor de învățământ profesional tehnic secundar, Hotărârilor Guvernului Republicii Moldova şi actelor normative elaborate de către Ministerul Educaţiei, și Cercetării al Republicii Moldova.
Statutul Școlii Profesionale nr.3 vizează organizarea și funcționarea instituției publice și este elaborat în conformitate cu Codul Civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 06 iunie 2002, cu prevederile art. 59-74 din Codul Educaţiei al Republicii Moldova Nr. 152 din 17.07.2014.
Statutul Instituției a fost aprobat la ședința Consiliului Profesional al Școlii Profesionale nr. 3, mun. Chișinău la data de 06.02.2020, proces verbal nr. 5.
Instituţia de Învățământ se identifică prin următoarele elemente: denumire, sediu, emblemă, sigiliu, precum şi alte atribute ale persoanei juridice supus controlului de către organul ierarhic superior Ministerul Educaţiei, și Cercetării al Republicii Moldova. Școala Profesională nr.3, mun. Chișinău se prezintă ca o instituţie de învăţământ profesional tehnic secundar, deschisă spre colaborare, asigură formarea profesională inițială și continuă a muncitorilor calificați într-o meserie/profesie sau în meserii conexe, în limitele categoriilor de calificare existente.