Succesul la el acasa

Elevii instituției de la bun început au fost și rămân mândria echipei manageriale și a cadrelor didactice.

Rezultatele vorbesc de la sine, fapt care demonstrează pertinența strategiei, metodelor educaționale ale colectivului școlii în realizarea demersului didactic.

Conform tradiției, la fiecare început al anului de studii, celor mai buni elevi li se acordă diplome pentru rezultate înalte, mențiuni, premii bănești. Astfel se asigură încurajarea spiritului de competiție, intensificarea gradului de implicare în procesul de studiu, stimularea intrinsecă și extrinsecă a elevilor.

Rezultate:

  1. Locul I printre instituțiile participante la Olimpiadele școlare municipale în învățământul secundar profesional.
  2. Promovabilitate înaltă, inclusiv a celor care au suținut BAC – ul – circa 80%.
  3. Locuri fruntașe la concursul: „Cel mai bun în meserie”.

SP3+6fata

Calitate, progres, performanță

„Calitatea reprezintă cea mai bună poliţă de asigurare a fidelităţii clienţilor şi de cîştigare a altora noi, cea mai eficientă apărare contra concurenţei şi singura cale de dezvoltare şi permanentizare a cîştigurilor.” (Ph. Kotler)

Școala Profesională nr. 3 este o instituţie modernă de instruire profesională, receptivă la idei inovative, orientată spre
perfecţionarea continuă a procesului educativ:
absolvenţii instituţiei sînt solicitaţi pe piaţa muncii datorită calităţii pregătirii profesionale şi competenţelor relevante în domeniul construcțiilor;
echipa managerială este orientată spre progres și inovație, căutând să identifice noi posibilități de dezvoltare prin valorificarea eficientă a resurselor umane;
cadrele didactice dispun de competenţe profesionale necesare pentru organizarea unui proces educaţional adaptat la cerinţele didatice moderne, centrat pe cel ce învaţă;
baza tehnico-materială este performantă şi oferă posibilitatea de a cunoaşte şi a implementa cele mai moderne tehnologii de formare a unui muncitor calificat;
instituţia are experiența participării în proiecte la nivel național și internațional;
instituţia are semnate acorduri de colaborare cu agenţi economici privind practica în producere a elevilor şi angajarea în cîmpul muncii a absolvenţilor.